luni, 24 martie 2025

complicitate

de nicio durere nu-i săpat adâncul 
mângâiere
un fir de izvor pe lângă o stâncă 
sărutul îi rămâne drept urmă
 
de nicio tulburare nu-i pătruns răsăritul 
uimire
o trestie tremurândă 
taie ceru-n felii
tăcută
păstrează secretele nopții
 
misterul încă adormit 
nu zice nimic nimănui 
când zorile iau liniștea somnului 
strecurând în el 
vise

 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu