1990 (II)

 Dacă ai fost în stare, ai ajuns în clasa a XII-a. Dacă nu, nu înseamnă că n-ai fost în stare. Eu am avut șansa asta (chiar nu știu de ce, sau cum, dar așa s-a întâmplat... nu că aș fi fost în stare). Și uite așa, cu 210 zile înainte de admiterea la facultate vine Dan și zice: „Voi ar trebui să vă înscrieți la ise...” 

Se referea la mine și la Aurel. Și era despre științe economice.

„De ce!?” întreb.

„Pentru că se dă examen din analiză, algebră și geografie. Voi nu știți fizica, așa că vă ajută varianta asta.”

Și chiar avea dreptate. Habar n-aveam de fizică și multe zile de luni nu mai rămăseseră. Geografia... Și-am început să dezbatem (vreo 10 minute, nu mai mult). 

„Clar, la ise ne înscriem!” Și a rămas hotărât.

L-am căutat pe profu' de geogra' să ne spună ce și cum. L-am întâlnit pe alee, în curtea liceului și ne-a spus. Noi despre ce vrem, el despre ce ar fi... Nu a durat nici 5 minute. El avea de predat la clasă. Noi...eram pe chiul. Dar am priceput. Adică ce a zis era clar: „ manualul de clasa a XII-a și fiecare grupă geografică de la facere, la desfacere (adică despre tot...)”.

„Gata! E simplu. Decât fizica, mai bine geografia. Dar ce e ise!?”

Am aflat după câteva săptămâni. Timp în care am mai aflat ceva:- geografia nu era mai ușoară decât fizica. Era multă.

210 zile de ambiție extremă. Și au trecut atât de repede! Nici juma' din geografie n-am reușit să învăț. Ziua geografie. Noaptea (în baie...că deh, nu aveam decât două camere...în una dormeam noi, copiii...trei...) sprijinit de vană dibăceam algebra și analiza. Umpleam caiete... Ce mai aventură!

Dar au trecut zilele alea. 

„Mergem să ne înscriem?”

Și uite așa am ajuns în București (nu înainte de a refuza Clujul și Timișoara din pricină de prea puține locuri... Nu știam că la București e ase, nu ise și că sunt vreo șapte facultăți fiecare cu locurile sale. Am crezut că e locuri...muuulte).

Dar socoteala de acasă...

„Să ne înscriem la conta'... Sunt peste 700 locuri.”

Și ne punem la rând. Un rând pe trei șiruri și cu vreo două sute de metri. Aurel (priceput deja și la algebră, dar și la geografie) zice: „ Eu nu stau la coada asta! Mă duc să mă înscriu altundeva.”

Stau eu răbdător (vreo cinci minute) și apoi plec. Și iau la rând facultățile (nu că ar fi contat denumirea...comerț, marketing... eu îl căutam pe Aurel). Îl găsesc la cibernetică. Trei examene... Algebra, analiză și geografie...

„Ce faci, bă! Tu ești nebun!? Cibernetică!? Nu îți dai seama că ăștia ne rup cu matematica!?”

„Taci, mă! Aici nu e nimeni la înscriere.”

Și avea dreptate. Amfiteatrul era aproape gol. Câțiva voluntari, Aurel, eu și încă vreo trei persoane care completau formularele de înscriere.

Iau și eu un formular și îl completez. Așa am ajuns economist (fie vorba între noi, și da și nu...dar, asta e altă poveste...).