aforism

Dacă ne-am putea lua amintirile cu noi,
moartea ar fi o eternitate acceptabilă.

Sub greutatea amintirilor, sufletul tot mai în adânc coboară.

Nu ne temem de moarte, ci de golul în care nu mai avem ce povesti.

Cei care ne-au iubit trăiesc în noi atât timp cât ne amintim cum ne rosteau numele.

Moartea e doar o ușă; memoria e mâna care o ține întredeschisă.

Când dispare o amintire, moare o lume întreagă pe care doar noi o știam.

Dacă amintirile ar fi vizibile, am purta fiecare câte un cer întreg în spate.

Moartea nu e sfârșitul; uitarea e.

Unele amintiri sunt atât de vii încât moartea nu le poate atinge.