Sunt uituc și leneș

dacă e să regret ceva, 
e că n-am privit lumea asta cu mai mult interes; 
poate îmi rămâneau imaginile toate, 

nu mi le lua vântul uitărilor.

 
nu știu dacă aș fi fost mai lat, mai înalt, mai dezghețat, 
dar nici întreg nu știu dacă aș fi fost.
știu că aș fi avut lipsă mai puține bucăți
- bucățile alea cărora le port dorul, 
pe care le simt c-au fost, dar nu le mai știu. 

dacă mă caut, sunt un labirint, 
un ghem în care rătăcesc boabele neîncolțite. 
dacă încerc să zbor, 

mă prinde somnul și-s dus în visare,
între ce-a fost, ce n-are să mai fie.

 
acum, când știu să privesc, 

îmi sunt ochii mutați la spate, 
falangele-s prinse în retine 

și elimină pe sub unghii povești,
în doi stropi legați între ei cu lacrimi. 

mă uit și văd târziul care m-aleargă între hotare. 
- te caută, nebun și târziu, în buzunare. 

ia vezi, n-ai uitat pe-acolo oareșce, ceva? îmi șoptește.

aforism

Dacă ne-am putea lua amintirile cu noi,
moartea ar fi o eternitate acceptabilă.

Sub greutatea amintirilor, sufletul tot mai în adânc coboară.

Nu ne temem de moarte, ci de golul în care nu mai avem ce povesti.

Cei care ne-au iubit trăiesc în noi atât timp cât ne amintim cum ne rosteau numele.

Moartea e doar o ușă; memoria e mâna care o ține întredeschisă.

Când dispare o amintire, moare o lume întreagă pe care doar noi o știam.

Dacă amintirile ar fi vizibile, am purta fiecare câte un cer întreg în spate.

Moartea nu e sfârșitul; uitarea e.

Unele amintiri sunt atât de vii încât moartea nu le poate atinge.