Am putea vorbi despre morala zăpezilor lălâi, zemoase precum murăturile alea borșite. Dar nici noi nu suntem mai breji, așa că o să vorbesc despre țurțuri. De ce?
Pentru că au o ținută dreaptă, pentru că sunt necopți și pentru că nu i-am mai văzut demult.
Au un mers înțepenit, dar alunecos și, pe timp de iarnă, dospesc amintirile rândunicilor.
Dacă îi dezgolești de riduri ai să afli toate călătoriile, toate apele despuiate, impudic împreunate cu orizonturi roșii. Toate ploile închipuite lacrimi de zei albaștri.
Dacă-i asculți, le-auzi tăcerea precum o văgăună plină de ecouri risipite. Nu-s vorbe deșarte. Au ureche muzicală și au și timpane.
Atât am avut de spus despre țurțuri. Ar mai ceva! Și țurțurii scriu scrisori și ei sunt pe cale de dispariție.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu