urbana

prind radacini pietrele
intre alei
si frunza slujeste umbrei sub
mersul lupului flamand
ce-a uitat sa mai astepte noaptea
si-o urla

intre alei
sinele curg spre inima uitata
sub care prelinge sangele
sa potoleasca foamea
si setea
rasculate

sinele curg si lasa
timpul intamplat sa cuprinda
tot pamantul si-a lui
marturie
despre toate intamplarile
lasate de-a valma

postum
poetul imbraca mielul
cat sa imbratiseze
leaganul mortii uitat in
ochi de lup