desculț, 
mângăi țărâna 
ce-și spală pletele în ploaie, 
să-i vezi chipul ascuns 
în șiroaie. 
te lași pradă stropilor care, 
necontenit îți sărută tâmplele 
și umerii goi. 
desculț, 
îți mâni căluții de lemn, 
galop în apele tulburi, 
să prinzi puntea 
legată în șapte culori, 
peste izvoarele în care 
se îngroapă fulgerele toate. 
desculț porți pământul 
ca pe șosetele din lână unde
s-au ascuns visările bunei, 
să-ți fie de veghe, 
să topească colții câinilor de gheață. 
tu n-ai timp să te topești, 
ești omul pământului, 
ce-aleargă să-și prindă 
chipul și asemănarea, 
dincolo 
de apele toate.