O poză face cât o mie de cuvinte

o șoaptă, de nicăieri, ca și când ar fi un mare secret 

atunci mi-a trecut prin minte că o jumătate de poză face cât 500 de cuvine. nici mai mult, nici mai puțin. și dacă am jumătate din poză nu trebuie decât să aflu cele 500 de cuvinte potrivite și gata, poza va fi întreagă. nu știam că aritmetica vieții are socotelile ei. 

d’aia cauți și cauți și, în tot vocabularul pe care îl stăpânești, rezultatul e zero. ba mai mult, uneori dă cu minus. 

minus două vorbe plus o lacrimă și privești la jumătatea de om, întreg doar în a lui umbră; 

minus jumătate de veac plus o lacrimă, 

să se închidă rana care ți-a ținut tălpile lipite de pământ, cu sânge cleios, oprindu-ți zborul. 

dacă ai găsi cuvintele, ai spune prima dată, soare, 

să fie iarăși umbra întregă. 

și soarele apare, 

și umbră nu-i, 

și-atunci cauți celălalt cuvânt. 

cuvintelor îngropate nu le poți prinde umbre, 

n-au chip, n-au trup. 

d’aia te mulțumești cu 500 de cuvinte, într-o jumătate de poză, o lacrimă și-o umbră întreagă.