în sertarele nopții îmi sunt clipele de somn/ aranajate, cu parfum de săpun între ele/ ori, aruncate de-a- valma, prinse în rătăciri și coșmaruri/ altele, goale, adânci cât drumul către partea nevăzută a lunii/ atunci îmi prind ochii în tavan, constelația celor o mie de gânduri, ce-aleargă de la o stea moartă la o stea ce stă să moară, ca să prindă ultima oaie, rătăcită.
acolo, miezul sufletului stă îmbrățișat cu miezul minții, acoperite cu trupul meu așezat cuminte ca un făt în coconul nopții/ uneori, o lacrimă alungă fluturii ce dansează haotic în jurul imaginațiilor mele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu