a fost odată

pe-atunci, trăiam într-o aură cu multe eclipse, porți prin care se puteau strecura echinocțiile pe care le fugăream, pentru ca noi să trăiam în nopțile cele mai lungi

acum, soarele stă înțepenit și pare șchiop, nu-i pe cale, iar eu nu te mai caut, tu nu te mai ascunzi, jocul s-a pierdut prin ultima dintre cele mai lungi nopți, și-o aură palidă, abia licărind, mai stă în visul ce-am fost, din ultima visare

așa-i povestea despre “a fost odată…” dar, de atunci, rândunelele au țesut, de atâtea ori, cu fir de borangic deșirat de prin nori, năframe sub care, muritorii au jucat jocul nemuririi, fără să se târguiască pentru acel “…ca niciodată”

porțile-au rămas deschise, și vin, și mai pleacă, copiii și jocul, ce-am fost, ce-am jucat, altădată

pe-atunci, trăiam într-o aură cu multe eclipse, 
porți prin care se puteau strecura echinocțiile 
pe care le fugăream, 
pentru ca noi să trăiam în nopțile cele mai lungi.

acum, soarele stă înțepenit 
și pare șchiop, 
nu-i pe cale, 
iar eu nu te mai caut, 
tu nu te mai ascunzi. 
jocul s-a pierdut 
prin ultima dintre cele mai lungi nopți, 
și-o aură palidă, 
abia licărind, 
mai stă în visul ce-am fost, 
din ultima visare.

așa-i povestea despre “a fost odată…” dar,
de atunci, 
rândunelele au țesut, 
de atâtea ori, 
cu fir de borangic deșirat de prin nori, 
năframe sub care, 
muritorii au jucat jocul nemuririi, 
fără să se târguiască 
pentru acel “…ca niciodată”

porțile-au rămas deschise, 
și vin, și mai pleacă, 
copiii și jocul, 
ce-am fost, 
ce-am jucat, 
altădată.