călător

trenul acesta se încruntă pe drumul de fier, își leapădă la fiecare mușcătură de macaz un icnet al durerii/ durerea despărțirii de drumul ce-a prins rădăcini și-a rămas în urmă/ în pântecul pământului intră în transă și mă lasă să-i ascult vuietul de jale ce se pătrunde până în miezul muntelui/ de-acolo îmi vine povestea nespusă, pusă de zei, la adăpost, sub piatră și cenușă/ un cântec, ecou din vremuri apuse

e locul meu de rai
e locul meu de iad
când singur sunt
când singur sunt
atât cât să îmi placă 

atât cât să mă doară

întreg să fiu

întreg să fiu
cât să mă tem

că nu am teamă

tăcerile toate

tăcerile toate
pe cerul cu stele
pe cerul cu soare

să prind rădăcini

să prind rădăcini

doar un strop de rouă
mă cheamă să dorm

descântec 

descântec

vraja să rupă

și muntele tace, și trenul iese la lumină/ pe drumul de fier, alt drum de fier/ până ne-om învăța să purtăm pașii pe drumul cel drept