grăunte

atingi vâna pământului 
scăpată pe-o palmă de piatră 
din care a răsărit un fir  ca o limbă 
ce-ar vrea să guste din buza cerului 
asculți șoaptele care vibrează 
într-o umezeală de parcă 
ar fi o sudoare pe fruntea stâncii 
în care sapă
gândurile adâncului 
vezi cum aromele clocotesc 
în pieptul pădurii
- broboadă peste creștetul locului-  
apoi se înalță 
într-o perdea de vapori 
deasupra vulturilor care

se prefac în nori
așa îți găsești poezia 
și te întrebi dacă este un delir 
ori este visul creatorului 
iar tu
doar un neuron 
al cărui rost este visarea