flămând și însetat

am
această poftă nebună 

să prind verdele pe pânză de floare într-o rugăciune 

și-n trezirea cleioasă a lumii lipsită de cuvinte 

să-mi rostesc mulțumirea de a sta la masă 

să gust din nectarul primit 

la schimb dau cuvinte și mă las gustat

eu nu mă zbat
las timpului foamea nepotolită și doar privesc

din marginea pânzei în care sunt captiv 

agonia celor devorați dincolo de mâna ocrotitoare- streașină 

sub care găsesc adăpost 

doar cei în care zidul nu s-a surpat

sunt
doar spre târziu 

deschid ferestrele să-mi cuprindă întregul 

într-o îmbrățișare- ultima răsuflare caldă a zilei ce-a fost 

și primul alint rece al nopții ce va să vină 

și scrijelesc adânc despre ele 

în plasa uitării nu-mi rămână zborul încătușat

am 
această poftă nebună să mai sorb timpului o clipă 

îl storc cât pot de mult 

chiar și amarul din el îl beau cu nesaț 

și strig
- încă un rând, pe datorie, să-mi dați!