dinspre răsărit se trag obloanele

unde apune soarele nu-i izvor de seară 
este locul unde ne place să credem că timpul poate fi feliat
ca și când ar exista mai multe zile
de fapt
când am înțeles că soarele nu pleacă niciunde 
am încetat să-i mai urmăm drumul
ne-am scăpat de teamă la fel ca pruncul 
când a înțeles că mama lui există chiar dacă nu o vede
și-am răbdat o vreme
ca atunci când se plâng morții 
până li se văd chipurile printre stele
așa cum
a fost seară și a fost dimineață 
nu pentru vreo aritmetică
a fost doar un răgaz
așa tragem și obloanele 
dinspre răsărit 
și-n spatele lor aprindem o lumânare
soarele nostru din casă 
cu a sa mică pâlpâire alături