hăitașul tăcut

din spatele măceșului înflorit privește cum răzbate lumina printre crengile cireșului sălbatic
un fel de speranță sau poate doar o iluzie că viața mai este 
că viața răzbate 
nu-i doar zborul confuz al frunzelor moarte

în jur este atâta zarvă
un zgomot sinistru de fiare lovite
nu-i vede dar știe acolo sunt ei
hăitașii
și el este...tăcut
așteaptă să vadă roiul ochilor speriați care trec râul morții de țărână 
el știe... între viață și viață nu-i decât un salt 
o alergare un pic de noroc o pală de vânt

un pui de căprioară s-a oprit lângă un măceș înflorit
a obosit ori poate s-a rătăcit
acum stă alături de el 
hăitașul tăcut 
poate că i-a simțit sângele cald care încă îi mai curge prin vene 

pe drum 
o căprioară privește măceșii 
o clipă 
înainte să se întindă cuminte pe țărâna unde 
lumina care răzbate printre crengile cireșului sălbatic 
s-a întețit