colț de primăvară

le-au pocnit muguri de aripi peștilor pitiți sub pietrele amorțite 
și-au scos la vedere mărgele argintii 

au fost de ajuns un zâmbet de soare 
și câteva brazde desenate pe cer de pe care 
stau să cadă exfoliate 
culorile tulburi ale norilor 
care au hibernat în pielea rece de șarpe cosmic 

se topesc rășini 
pe scoarțele aspre ale ramurilor 
aplecate a rugă 
spre buza pământului 
în miros de cetină 
și din seva lor 
care a început să curgă 
lăstarii se înalță în filigrane 
verzi tremurânde 
spre ochiul de lună târzie 

un ghiocel sfios își scutură fracul 
de care s-au prins frunze putrezite 
și pozează într-un personaj misterios 
mai ales că pe seară 
are întâlnire sub o ferigă 
cu vecina lăcrămioară 

peste toate se scutură vântul 
de parcă l-ar trece un fior 
din aducerile aminte 
de pe vremea când a stat înțepenit 
ca nu cumva 
să strice dansul fulgilor de nea