doamna umbrelor

ca un voal de mătase se-așază
lin și pare o mângâiere 
pe umeri 
o petală care emană mirosul clipei 
va deveni o apăsare 
atunci când toate florile pomului se vor scutura 
și se vor așeza peste tine 
în straturi 
vreme să le porți nu mai este

ea nu poartă haine din iută 
și-n urma sa rămâne parfumul eternității

în pânzele aspre sunt înfășurate trupurile nefolositoare 
de pe care și-a luat mătăsurile 
peste ele și-a lăsat umbrele 
așa afli că celor neînsuflețiți nu le vei găsi umbrele sub ei 
deasupra lor 
acestea le soarbe lumina 

pe calea veșniciei 
trupul golit de sine a devenit umbra umbrei