moartea are chipul pe care tu i-l dai

pe acolo unde mormintele sunt lepădate
își trece pasul 
scârbită de la atâta uitare 
din hâd nu-i este modelat chipul 
căci n-a prins întrupare 
doar a fost imaginată cu coasa la spinare 

printre mormintele uitate 
stau duhuri triste și tăcute 
în spinii de murar sălbatic 
și-n așchii de ceară împietrită
trupuri de ceață atârnă și-s rupte

pe cruci bătute-n cuie șiroaie de rugină
se târăsc peste ridurile lemnului stropit cu mucegai
dăngănit de clopot se-aude în surdină
undeva în depărtare 
de la biserica din sat
pe cruci de piatră limacși sorb zeama rece
condensul răsuflărilor purtate în zbor de vânt
aștern în urma lor însemne
aduse din adânc

pe-acolo genunchiul 
n-a mai sărutat demult pământul
iar suferința stă la cerșit 
printre buruieni crescute-n cale
poate poate vine careva să îi arunce
un dumicat de jale