și-n ele-s păstrate altele
mereu curios să afli dezlegarea
n-ai știut că-n toate cele care au fost,
și sunt,
te-ai risipit de propriul sine care se visa,
pe-atunci când erai tânăr,
iar el era demult,
să fiți unul și-același,
ca la-nceput
ai prins, iar și iar,
în toată încâlceala,
firul care se termina cu nod,
rătăcind în labirintul cunoașterii,
fără vreo hartă,
dar ai urmat,
în nopțile senine,
lumina stelei care,
mai târziu ai aflat,
este doar o mână de praf călător
aceasta-i calea trupului
din apă și pământ,
amestecat de zei cu sânge și cuvânt,
mirare și gând
amestecat de zei cu sânge și cuvânt,
mirare și gând
să fie veșnic căutător,
până când,
vântul îl va purta dincolo de nori și
în spirala ultimului dans
până când,
vântul îl va purta dincolo de nori și
în spirala ultimului dans
iar se va prinde-n hora
astrelor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu