evoluție

am coborât treptele una câte una
acum încercăm să le urcăm două câte două
nu ne-a învățat nimeni să urlăm 
dar o facem încă de la primul pas 
atunci când toți cred că țipătul acela
este un semn de bucurie în fața vieții 
dar este doar vaiet despre liniștea pierdută
acelea sunt primele gesturi ale pruncului 
când află că a părăsit definitiv pântecul mamei 
dar nimeni nu le ia în seamă

scriu aceste rânduri într-un vacarm infernal 
cu un picior mai jos de prima treaptă 
deja am aflat că nu-i nici o tăcere în cuvintele nerostite 
nu te poți ascunde în spatele unor explicații din care să rezulte ceva de genul
eu n-am spus nimic doar scriam sau 
eu doar am gândit asta altcineva a spus-o 
nu te poți ascunde atunci când dinții scrâșnesc 
atât cât să te auzi chiar și atunci când fugi de tine 
și nici în spatele pleoapelor închise 
ori acoperindu-ți urechile... 
tot vei auzi cum se sparg convingerile bazate pe enunțuri 
despre care acum au dubii chiar și impulsurile 
procesate de către cei care au atins treapta 
unde tăcerea este oarbă