uitarea

un câmp fără umbră 
acolo unde nu-i adăpost și umbrele ard
izvorul moare sub rana otrăvii
rămâne locul în care fântâna a secat
și cumpăna pe care un corb bătrân se-așază
în al său ultim popas 
din el mai zboară rând pe rând 
câte o pană luată de vânt
așchia nopții s-a înfipt adânc 
în ceața dimineții 
să te trezești nu-i cu putință 
visul se pierde în alt vis 
aceasta-i uitarea!
o amintire pe care nu o mai găsești
te uiți după ea în ziua din urmă 
dar ziua aceea s-a topit
în jurul focului 
ai vrea să mai asculți chitara 
și-ai pune chipul celui care ești astăzi 
dar astăzi nu știi nimic despre ziua aceasta 
așa cum se vedea pe câmp plin cu flori 
de salcâmi mărginit
și-un fir de izvor 
de cel care pe-atunci mai gusta
clipele adunate în ciorchine zemos
și gust de nu mă uita