portret

cum stai tu așa în felul tău străin 
cu șalul acela de soare apus peste umeri 
îmi pare că s-a prins în tine povestea pietrei nemuritoare 
peste care a suflat în joacă vreun zeu un strop de viață 
iar eu le-am scăpat vederii 
să joc netrebnicul rol al celui dat mai deoparte 
simplu muritor care moare de mai multe ori
privindu-te o singură dată 

de-aș fi putut 

să fiu pânza nu om le-aș fi cerut