toropeală

carele trec

în urma lor praf și țărână

deasupra atârnă fiertură de nori 
doamne dă o ploaie 

se roagă lângă fântână 

bătrâna 

și-o cruce prinde de umeri în semn

ecoul din adânc:

ploaie ploaie ploaie... 

Dumnezeu nu se mai întoarce 

o fi rămas lângă izvor să se răcoare
nici nu mai dă

carele-s duse 

salcâmii ard sub scoarțe crăpate

ochiul roșu topeala își varsă 

peste pustia rămasă
tot satul doarme la adăpost 

sub pământ
de pe ciutură 

ultima picătură își cade zborul 
spre casă