închipuirea

are limitele sale

nu-i deloc oglindă
nu îți arătă mereu ceea ce vede-

tulbure norul

cauți ceva mai poetic 

și îi spui plumb

așa pare să cadă greul din el
dar și mai dificil este să exprimi ceea ce auzi

cum ar fi
refrenul prelungit al unei ploi de vară
care vibrează 

precum coarda gravă a unei chitare 
ciupită discret și neîncetat 

asculți cântecul întreg 
singur printre versurile care pătrund 
în golul din care lipsesc cuvintele

poate că nici nu s-au inventat

de aceea doar reproduci

îți scapă printre degete amănunte

bine ar fi să îți faci un stoc de vise

oricum nu putem visa toți la fel

chiar dacă dormim în aceeași noapte

 

"să mă nasc azi în secolul meu de ieri"

o premoniție

care a trecut neobservată

dar când sosește sorocul n-ai cum altfel

te naști așa cum îți închipui că ți-ai dorit