dacă nu prindeam vâna pământului 
de pe unde rătăceam, 
de prin primăveri cosmice, 
arse într-o vară solară, 
n-aș fi pășit, desculț, 
între toamna târzie și o iarnă grăbită, 
aici, pe glia din care am supt laptele, 
flămând

n-aș fi știut să mor vreodată, 
de atâtea ori pe ascuns, 
n-aș fi încolțit în mine, 
mereu altul, altfel; 
aș fi prins golul din mine 
în golul de pretutindeni 
până când 
anotimpurile s-ar fi regăsit 
la răscrucea unor universuri paralele

au mai mers pe scară 
și alte forme care îmi aparțineau, 
s-au risipit între multele etaje, 
eu tot mai sus 
azi mă așez, o clipă, pe o treaptă, 
deloc putred locul, 
deloc fierbinte, deloc ars, deloc rece, 
doar un loc de răgaz, 
cât să privesc povestea care a fost, 
cât să scriu povestea care 
va urma