peisaj urban în țoale de noiembrie

prin ceață corbii se prind în  rotocoale 

în lanțuri negre  sugrumă norii

apele închise sub zăbrele de gheață

se leapădă de puls

în hibernare

prin valuri de vis alb
în chip de jivine
ne prind de pe garduri
coșmaruri

fără de stea
fără de lună 

de parcă și cerul s-ar fi sfârșit
cu neguri între noi

și ziua de mâine

ne-au mai rămas ochii sub pleoape 

să se închine în fața vântului pribeag și

corbii flămânzi
să ne ciugulească prin orbite
mințile rătăcite
ce-alunecă prin fibrele optice 

și-atârnă pe stâlpi 

se preling în

țurțurii care stau ca

dinții de sticlă 

la vedere