va urma era scris

mi s-a părut că mâine va fi o altă zi 
mi s-a părut că pasul următor 
îl voi păși 
înainte să treacă petecul nopții 
a cârpit un vis peste visul care 
îmi pare că nici n-a mai fost
mi s-a părut că florile de nisip 
nu au nevoie de îmbrățișări 
cumva ele se mulțumeau cu sărutul discret 
timid 
de rouă intensă 
trăire cât zborul să fie prima 
și ultima iubire încolțită 
într-o roată de foc 

atunci mi s-a părut că am amintiri 
între cuvinte mi se strecurau șoapte 
despre capitolul întâi 
dintr-o carte 
care nici măcar nu era scrisă 
eram pe la pagina de unde 
îți poți alege primele aventuri 
dar eu am deschis cartea 
la o întâmplare improbabilă 
așa de repede fugeau unii oameni 
înaintea mea plecați mai demult 
alții cumva făceau câțiva pași înapoi 
cuprinși de o neîncredere stătută 
cum ar fi apa dintr-un borcan 
uitat într-o geantă 
în gară 
la obiecte pierdute 
cred că acolo am rătăcit 
semnul meu de carte 
de multe ori am răsfoit 
tot pe sărite

mi s-a părut că sunt 
de pe vremea când alergam desculț 
în urma unui cerc 
pe care nu oboseam 
să-l împing printre mărăcinii 
din valea pârâului 
în care dospeau 
sub noroaie 
mormolocii tăcuți 
dacă zburam 
doar mi se părea că lumea 
este o mireasă cu ie 
și miros de rășină în păr 
eram îndrăgostit de umerii 
pe care și-i purta goi 
unul lângă via din deal 
celălalt lângă fântâna de piatră 
mai ales seara 
după ce cădea soarele în neștire 
trăiam ca și când 
tot ce ne puteam închipui 
ne era sortit să fie