lăcaș

din pământ și paie nu s-au zidit muzee
din pământ și paie își construiesc rândunicile 
cuiburi sub streașină
astăzi tot mai rar
în tăcere să asculte jalea stropilor de ploaie 
ori poate jalea de dincolo de pervaz
în valsul limbilor de foc agățate de lumânări

din obuze n-am construit statui
doar gropile lor arhitecturale s-au umplut cu noroi 
n-am pus în expoziții urletul durerilor 
și nici teama din privirile celor care 
au devenit doar un nume scrijelit 
pe o statistică de piatră
acolo ne-am învățat să lăsăm florile
prinse-n coroane fastuoase
să moară

din funiile ștreangului n-am făcut hamace 
să privim cerul 
nici cârcă nevoilor n-am făcut 
în vitrine nu am păstrat inimile sfârtecate ale mamelor 
care și-au îngropat fii

dacă în cărțile de istorie ne-ar fi fost puse hipnoze 
în care să trăim suferința 
ori în somn ni s-ar fi sădit coșmarul 
poate că nici atunci n-am fi știut să zidim altfel de lăcașe 
nici din piatră 
nici din sticlă 
nici din oase 
nici din carne

doar crucilor de lemn le ducem povara 
sub celelalte adăpostim trecutul 
în noi căutăm urmele