carul cu boi

unul hăis, unul cea, carul nu se vede pe cer

în urma lor praful tulbure și amorțit 

ce plutește cât să vadă, cum, dincolo de măgură, 

se scufundă soarele roșu, tăcut,

iar dinspre pădure, se arătă perdeaua nopții

agățată de un corn de lună argintie, 

grăbită să îmbrace veșmântul de smoală

unul hăis, unul cea, iar carul trosnește

în ritmul târâit al copitelor prinse 

de tendoanele ce se pierd ca niște funii 

adânc, în carne, până la oase

unul hăis, cu privirea către nicăieri 

unul cea, cu privirea către niciunde

doi coloși gânditori care își acompaniază, 

unul altuia, fornăitul 

drumul vine, drumul pleacă, 

semn că-acolo-i nemurirea 

acolo, ascunsă-n fânul proaspăt peste care 

a adormit căruțașul 

în visul său steaua sudului era glia de acasă