tăcerea pietrelor

în prea cârpitele buzunare 

porți pietrele despre care 
n-ai putut să scrii

tăcerile îngroapă cuvintele 

precum stânca prăvălită lăstarul 

care nu mai prinde popasul 

păsărilor călătoare

 

piatra podului dărâmat 
luat de ape dus la vale 
a încolțit adânc 
lângă o rădăcină de salcâm 

despre ale malurilor îmbrățișare

nu spune

doar tu îi cuprinzi liniștea 

și o bucată din ea o duci

să fie alături de tine

o singură viață-i peste întreaga lume

câte un fir de praf încolțește din ea

o singură moarte le curprinde pe toate

sub a ei mângâiere 

câte o piatră se prăfuiește

doar celei cu aripile întinse 

îi pui lângă tălpi o floare 

despre ea nimic n-ai să spui