toți copiii pământului

mă întreb,

într-o dimineață care a mai fost, 
din partea mea de rădăcină 
arborele n-a învățat nimic?
toate trebuie să fie adânc, 

tot mai adânc, 

înfipte în pământ?

dar aceste brațe noduroase, 

ce stau în soare și în vânt,

cu răni pătrunse, 

scoarțe uscate, spoite-n lut, 

ce-și prind unghiile în malul care stă să cadă, 

n-au loc și la-mpărțeală?

când floarea-i fruct și fructul dăruit, 

pentru ele nu mai sunt?

nu sunt toate rădăcinile

copiii pământului?

 

eu vreau gutui

și vinul cald cu scorțișoară,

într-o dimineață care are să mai vină 

pe partea ta de rădăcină 

nu-i loc de hibernare

pornită din alt ram, 

alt fruct, altfel, alta,

dar din aceeși sevă și tulpină,

tu crești și înflorești; tăcută

mă târăști spre tine

pun întrebările deoparte 

m-ascund sub pătura pietroasă

cu tine-n brațe

până mâine dimineață 

arborele adoarme

chiar deasupra noastră