artefact

rămâne să te ridici, 

cum ai ridica un bănuț ruginit peste care toți au pășit, 

dar tu îl vezi numai bun de pus în buzunar 

să-l rostogolești mângâiat de buricele degetelor

nici nu mai știi dacă s-a devalorizat între timp 

sau ai uitat care îi este valoarea 

atunci când de la prima ploaie s-a așezat peste el mâlul 

sub care a dospit primul strat spre vechitură 

cel-care-mănâncă-din-tine 

nu are teamă de mucegai, de umbre, ori de muţenie 

cum se adună în urma treieratului pleava 

şi-n vânt se va pierde 

aşa din tine nimic nu va rămâne de-l vei lăsa să se sature 

dar mai ai timp să pui la adăpost primul fruct 

când va fi să fie din el te vei hrăni

oare, te vei mai hrăni vreodată? 

atâţia mor în jurul nostru, 

atâţia au fost luaţi de acasă în timp ce alţii doar dau un ocol 

să ne arate cât este lumea asta de frumoasă 

iar noi refuzăm să primim de la poştaş 

contra ramburs 

scrisorile care cuprind în ele adevăr, 

dar umplem cutia milei 

şi îi plătim pe cei care perindă lumea asta 

să ne arate doar minciuna 

iar celor care strigă de durere le întoarcem spatele 

şi oprim sonorul, 

aşa ne este mai uşor 

acum aflăm că nu-i deformare improvizată cubismul, 

ci ne arată cum suntem

așa suntem!

în ochiul blestemelor trase pe o roată 

despărțiți de noi înșine folosind ghilotine 

în mijlocul mulțimii satisfăcută 

de rânjetul care a rămas pe căpățâna care 

privește cerul într-un mod stupid 

căzută în țărână 

ori poate strigătul vrăjitoarelor 

ce plescăie peste tot locul 

atunci când pe rug se înfig în ele limbile de foc 

suntem altfel? 

de pe atunci ne tot învechim sufletul 

monedă de pus în vitrină 

n-avem să dăm la schimb