jurnal

când vine vremea să plângi, 
dar stai ca pomul fără frunze

și-ai mai desfrunzi 
cum simți că te topești,

dar gerul te pătrunde 

deghizat în noapte de vară

începi să scrii o scrisoare 

și te oprești la primul cuvânt 

după care rămâi în visare 

despre cât ne-a plăcut să fim împreună 

mai spun doar amintirile 

aceste iscoade 

care ne pândesc visele 

și în adânc izvoarele

***

au secat lacrimile, 

am rămas fără cuvinte

doar amintirile mai scot la iveală

lacrimi și cuvinte...