adiere

cumva, cred că m-am blocat 
în aerul pe care l-am tras, adânc, în piept, 
în dimineața aceea când, 
într-o numărătoare inversă, 
au început să cadă frunzele 
- așternut de mângâiere 
pentru aleanul din trupul căzut la pământ 

în mine am căutat chipul 
după chipul și asemănarea Lui 
așa cum am fost învățat, 
dar am găsit doar un gol în alt gol... 
într-un spațiu strâmt 
care părea resemnat 
în globul lipsit de aer, 
sufocant

dincolo nu-i altă dimineață, mi-am zis. 
nu-i mai departe de o nouă respirație 
și-o regăsire a celui pierdut de marginea umbrei 
care a prins formele toate, 
dar n-a învățat ce este atingerea, 
nici zborul lin într-o adiere de vânt