ecouri

obișnuiam să mă gândesc la tine 
când stelele umpleau cerul
ai văzut 
perdeaua aceea unde 
aștrii par nuntași în haine sclipitoare
și printre ei alergă din când în când copiii 
să-și stingă pofta de joacă

ieșeam din curte după ce toate erau rânduite 
și toți ai casei luaserăm masa
așa cum era datina 
împreună 

pe uliță trăgeam aer în piept 
încă se mai simțea mirosul florilor de salcâm 
pășeam fără grabă către măgura de la marginea satului 
era fântâna aia de la crucea drumurilor 
o știi 
acolo îmi plăcea să privesc cerul 
mă rezemam de piatra rece 
și-ascultam bucuria picăturilor 
care cădeau din ciutură 
când regăseau apele

uneori îmi părea că te aud 
șoptindu-mi
din adâncul fântânii 
mă ridicam repede 
priveam în ea ca și când 
te-aș fi putut vedea 
chiar credeam asta 
dar oricât m-aș fi grăbit 
tu dispăreai 
înainte să apuc să te văd 
Stai! 
și izvoarele îmi răspundeau 
stai, stai, stai...