concordie- decupaje

ceasul rupe în adânc peretele
se sfarmă să mai curgă nisipuri
mișcătoare cad în podea se scufundă
sticla clepsidrei s-a împrăștiat
te-apleci să mai prinzi o bucată
de timp se dezintegrează și-n
tine celulele deviază se sparg
rând pe rând se înfășoară 
lanț să atârne peste pervaz 
apele ploii se preling în ele
se-ascunde lacrima atingerii
pe creștet te mângâie praful
cosmic prins de vânt 
se-așterne pe pătura din 
verde crud răsare fără nume 
tu îi spui floarea
atunci ea înflorește