pasărea binară

în gura muntelui lângă foc cu uimire la stele privește
are un cap două mâini un trup și două picioare
sunt alte focuri își spune 
și întinde mâna către ele
le simte reci și departe
cu un tăciune le desenează pe piatră 
alături de ele și el și un câine
peretele vibrează se transformă într-o fereastră
acolo e
mii de ani mai departe
un cap două mâini un trup și două picioare
pe o coală scrijelește cuvinte despre
povestea unui cer plin de stele 
un foc un câine și un munte
fereastra se închide
- ce-au ajuns! vai, dar ce-au ajuns!
să înlocuiască frumoasa poezie din piatră cu vorbe mâzgălite!

adoarme 
și-n vis i se arată minunea târzie
o altă fereastră prin care gândul doar zboară 
și se întoarce în cuvinte în forme în melodie 
toate colorate
se trezește 
coșmarul e insuportabil
- ce-au ajuns! vai, dar ce-au ajuns! 
să înlocuiască...

cu un tăciune așterne pe piatră o poezie abstractă în care 
toate stelele erau în una 
și în stea un cap două mâini un trup și două picioare
...
la fereastră pasărea binară în cântec ne spune povestea
- știu poezia asta! eram acolo în mijlocul stelei!