ultima ninsoare

câte un strop dacă s-ar pierde și tot ar fi mult 
din vremea când vei fi dat totul puțin câte puțin

dar 
cât să pierzi să afli ceea ce n-ai prețuit

cu trupuri de zăpadă în soarele iernii ne bucurăm
eu strălucesc tu strălucești
nu-i așa
nu știm să căutăm umbra 
doar privim cum pământul ne soarbe 
ultima atingere ne este împreunarea stropilor rămași 
sub frunză a încolțit un fir de iarbă

îți amintești
te țineam în brațe și tu-mi șopteai și eu îți șopteam despre primăveri 
nu știam să prețuim iarna și-o risipeam lăsând-o să ne cuprindă
până am devenit trupuri de zăpadă 
și-am împărțit clipele în alte clipe și alte clipe în altele 
atunci a început să ningă către cer 
fulg după fulg după alt fulg din noi

dar
cât să pierzi ca să afli ceea ce n-ai prețuit