cresc lampioane în noi, 
dar n-au zbor de la atâta alb peste noapte 

doar o entitate presupusă, 
legată prin tunelul dintre spații, 
presupuse și ele, 
ne mai vede ca fiind constelația pe care 
unii n-au numit-o, 
alții n-au aflat-o

crâmpeie din ce a fost purtăm și, 
la adăpostul acestei margini, 
mai regăsim firele care nu s-au destrămat 
și albumele neputrezite 

vom păși fără teamă, 
dar simțim cum ne este tăiat întregul, 
strecurat, 
ales, 
din cenușa care a rămas mărturie

am ars în noi și-am luminat 
și ne-am izbit de ziduri întunecate, 
dar am purtat lumânarea și jalea, 
doina și jocul, 
piatra și râul 

am fost și încruntați însă am păstrat, 
în buzunarul de la piept, 
zâmbetul 
- această profundă și delicată îmbrățișare