copilărind

voi căuta
până când, obosit, 
cu genunchii prinși între scoarțe 
și palmele crescute în adânc,
voi alege să pot 

las întrebărilor drumul meu 
și durerile le alin 
cu bucuria copilăriei din mine, 
încăpățânată să întrebe mereu 
de ce

am primit să fiu Moșul 
și încă mă mai furișez 
să las sub brad ceea ce pot dărui,
dar nu am uitat să-l aștept, 
să-l pândesc, să-l surprind... 
și încă aș vrea să pot vorbi cu el, 
să-l întreb 
de ce

ai îmbătrânit, copile, dar n-ai uitat să copilărești
renii zboară, dar nu pot să treacă peste zidurile din suflete 
și nici nu pot deschide porțile, 
chiar dacă în spatele acestora sunt ochii limpezi și triști

eu doar împart bucuria dăruită, răspunse el