d’aia părinților li s-a zis părinți și copiilor, nu

- încrederea. copilul ia din mâna părintelui, fără să întrebe, cu credință oarbă. “ia, maică.” copilul ia și înghite și nici că-i pasă ce-i în nasturele ăla. e amar și se strâmbă. “ia și gura asta de miere, să speli amărala”. îndemnul îl urmează fără să clipească. că d’aia li s-a zis copiilor copii și părinților, nu.

- grija. câtă de departe, în lung și lat, peste lume, poate să răzbată privirea părintelui ce-și așteaptă copilul dus, pe soartă? e ca o pândă de fiară înfrigurată și înfometată care la fiecare adiere tresare în toate fibrele sale. dospește strâns aluatul ce va să fie pâine și, în pâine vei gusta și tu, mâine, gândul nespus, “las’ că vine”. că d’aia li s-a zis părinților părinți și copiilor, nu.

- durerea. își plânge, fiul, părintele plecat și-l amintește privind la stele. îl pomenește în cântec și-n vorbă și ram de salcă îi pune pe mormânt. “ce mai faci, tu, taică?” și-o lacrimă își lasă, pe pământ. că d’aia li s-a zis copiilor copii și părinților, nu.

- durerea? de și-ar putea vinde zilele rămase, ori carnea prinsă peste oase, numai să poată pleca în locul lor, în ceruri. de nu ar fi secat izvoarele lacrimilor și plămânii nu s-ar fi zbârcit de la atâta jale. “de ce, Doamne, de ce!?” strigă îngenuncheat. că d’aia li s-a zis părinților părinți.

- încrederea. 
copilul ia din mâna părintelui, 
fără să întrebe, 
cu credință oarbă. 
“ia, maică.” 
copilul ia și înghite 
și nici că-i pasă ce-i în nasturele ăla. 
e amar, se strâmbă. 
“ia și gura asta de miere, să speli amărala”. 
îndemnul îl urmează fără să clipească. 
d'aia li s-a zis copiilor copii și părinților, nu.

- grija. 
câtă de departe, 
în lung și lat, 
peste lume, 
poate să răzbată privirea părintelui 
ce-și așteaptă copilul dus, 
pe soartă? 
e ca o pândă de fiară înfrigurată 
și înfometată care, 
la fiecare adiere, 
tresare 
în toate fibrele sale. 
dospește strâns aluatul 
ce va să fie pâine și, 
în pâine vei gusta și tu, 
mâine, 
gândul nespus, 
“las’ că vine”. 
d'aia li s-a zis părinților părinți și copiilor, nu.

- durerea. 
își plânge, fiul, 
părintele plecat.
și-l amintește, 
privind la stele. 
îl pomenește în cântec și-n vorbă 
și ram de salcă îi pune pe mormânt. 
“ce mai faci, tu, taică?” 
și-o lacrimă își lasă, 
pe pământ. 
d'aia li s-a zis copiilor copii și părinților, nu.

- durerea? 
de și-ar putea vinde zilele rămase, 
ori carnea prinsă peste oase, 
numai să poată pleca în locul lor, 
în ceruri. 
de nu ar fi secat izvoarele lacrimilor 
și plămânii nu s-ar fi zbârcit 
de la atâta jale. 
“de ce, Doamne, de ce!?” strigă îngenuncheat.
d’aia li s-a zis părinților părinți.