stare de hibernare

ca o frunză în toamna târzie 

care îşi amanetează culorile 

pentru încă o noapte să fie ţinută de mână

pe ram

am lăsat din mine toate straturile rând pe rând

păstrând doar unul de culoarea cărămizilor aparente

privit din afară 

să par invizibil

ca o frunză în zbor fără aripi

am primit să privesc cerul 

căzând

ca o frunză chircită 

acoperită cu brumă

atât de strâmtă îmi este existenţa

mi-au intrat rotulele-n orbite 

şi palmele mi-au încolţit una în cealaltă 

doar durerea e liberă să alerge 

prin acest labirint din carne şi oase 

şi sângele 

pe care îl simt 

cum stă să erupă prin tâmple

aceasta-i starea mea de hibernare

cumplită facere din om neom

mi-au spus că amputările sunt necesare

şi că vremea s-alerg a trecut

doar gânduri şi amintiri şi nesomn

atât am putut păstra

şi-un vis în care din mine 

va creşte omul-pom