şoapte profunde

nu-mi ies la număr vieţile pe care le-am avut

la vremea ursirilor mi-a fost spus că ar fi vreo nouă şi 

să nu am grija straielor pentru dus 

ori pentru întors
oricum 

vei renaște mereu dezbrăcat

iar la port vei avea altă măsură
mi-au mai spus

întâia viaţă despre care ştiu 
a fost cea mai frumoasă dintre toate
chiar dacă a fost atât de scurtă
am trăit cu intensitate 

plăcuta linişte pierdută 
ascultând cum bate inima 
sub sânul moale şi cald unde
la adăpost eu mă simţeam

 

șoaptele îmi spun că 

nu-i mamă de prunc şi nici prunc la sânul mamei
cărora să nu le fie alături Dumnezeu

pe următoarea 

am primit-o imediat după ce m-au spălat

de praful stelelor pe care l-am purtat

ascuns 

pe sub ceea ce îmi păreau vise

dar... erau doar niște amintiri 

despre lumea fără trup

care 

s-au preschimbat 

în gânduri și multe întrebări

despre tot ceea ce este rece și dur 

despre care azi vă spun

că n-aş mai putea să-ndur

singurătatea și dorul 

pe care le-am simţit 

șoaptele îmi spun că este al nimănui copilul

până când va înțelege că pe această lume 

toți suntem singuri fără Dumnezeu

apoi 

au fost toate câte vor mai fi fost

și după fiecare am renăscut

iar și iar

până când 

le-am pierdut numărul și rostul

dacă mi-aș fi notat

poate aș fi știut acum

unde-mi este locul și pe care drum

 

șoaptele îmi spun că

din tot atâtea morți pe câte-ai cunoscut este făcută viața

socotesc crezând că am înțeles 

ce mi s-a tot șoptit

din cele nouă

opt vieți și o treime au trecut

exact cât timp ia luminii 

să ne ţină-n viaţă

 

pentru ce a mai rămas 

las aprinsă o lumânare