singurătatea pionului

pot să privesc tabla și piesele de joc 

să le mut dacă vreau

dar aleg să ies la plimbare

unde ploaia se plimbă și ea
închid ochii și-mi imaginez drumul până la un punct 
pe nevăzute îmi pare doar o întâmplare 

întâlnirea cu stropii 

altfel 

cred că este o alegere
cineva ia apa din matca ei 

o face nor 

apoi o împrăștie

deodată 

îmi dau seama că aşa este

asemănarea omului cu Dumnezeu

e singurătatea

 

toate gândurile așternute pe hârtie mi le-am oferit

mie

ca să am cu cine vorbi

despre cum înțeleg sau cum primesc ceilalți

am doar o ușoară tresărire

ca și când aş primi o mângâiere din greșeală 

știi 

ca atunci când un copil te ia de mână 

crezând că eşti al lui

dar apoi se retrage 

cu acea privire plină de uimire

atât durează ceea ce oferă ceilalţi

deschid ochii și aștept următoarea mutare

aceasta-i ne-asemănarea...