Adânc

 nu există singurătate mai aspră decât aceea trăită de către cel părăsit

 

în lanțul întreg o za se plânge 

întinsă și ruptă ar striga

că dintre toate chiar ea 

este cea mai oropsită

pe locul pustiu doar umbra se-mparte

de-ar veni ploile toate să prindă 

pe buza de lut uscăciunile

care-au sufocat mușchiul lânos

piatră peste piatră și-o aspră tăcere 

nici nu mai știi ce s-a sfărâmat

spre adânc săpat-ai de sete 

ori către cer ai vrut să respiri

pe fundul fântânii lanțul rupt

își odihnește fiecare bucată

izvorul s-a-ngropat sub argilă

din zale mușcă rugina trosnind