amnezia zorilor

aș vrea să mai fiu prins în jocul vieții 

aşa cum se întâmpla odinioară

aflu uneori de la un nene

când mă strecor ca o dâră tăcută prin umbrele târzii 

iar el 

sprijinit de un gard îmi spune povestea sa 

despre o vale un râu și o pădure 

sau cum 

împreună cu tovarășii lui legau focul de vatră 

până către dimineață 

sorbind pahar după pahar şi umpleau noaptea 

cu poveștile celor mai mari 

către ziuă când

stelele închideau ochii sticloşi

iar ei mergeau la coasă 

plini de voie bună 

numai soarele părea puțin obosit

 

așa eram măi copile 

ca tine 

ascult

dar știu că-n mine loc de joacă nu-i 

eu sunt 

răzvrătitul zorilor tăcut

mi-ascund fricile în vise târzii

într-o lume care arde fără foc

unde se adăugă denumiri sentimentelor 

și tipare peste un schelet prin care

tot ce-ar fi să fie e tot mai vag 

 

nu mai văd valea și nici pădurea

dar ele-s acolo

nu mai văd fânul și vatra

dar le simt făcându-mă că nu le mai ştiu

uitând de curiozitatea de a fi