coțcarul

azi am aflat cum se face mămăliga:

mălai, sare și apă. fierbi apa și le amesteci cu grijă. dacă nu ai foc, n-ai cum. însă, poți să produci un păsat și să-l pui pe masă; de la distanță poate părea mămăligă, dar te rogi să nu guste careva din el. dacă gustă, vei fi dat de gol și vestea se va duce, toți vor știi că le servești un amestec numai bun de aruncat la pești. 

mai e și varianta modernă: filmezi totul, pui pe tokuri și pe fundal adaugi aplauzele proprii pe care le-ai înregistrat mai devreme. în cazul ăsta nici nu ai nevoie de mălai, sare și apă. nici foc nu îți trebuie, doar folosești IA. de ce ai face asta!? cui mămăliga mă-sii îi pasă? 

actul I- mămăligă cu brânză

sunt o piatră și-n jur e pustiu și pustiul cuprinde în sine pustiul din mine atât de singur sunt 

am în mine atâta dragoste încât mi-este înăuntrul măcinat și nisipul mi se târâie ca niște șopârle care își caută focul în noapte și gheața în zi că nici ochii nu-mi mai sunt altceva decât contururi goale pe unde pătrunde ultima molecula de iubire din primul big bang de după facere căci în lumea mea mai întâi a fost zi și apoi dragoste

am călătorit toți anii lumină pe urma ta până mi s-au pietrificat gândurile și-am căzut aici pe o pată de așteptare acum este rândul tău să îmi aduci un pahar cu sudoare din tine sa-mi potolească setea de a fi

actul II- bulz

scot cheile din ușa de fier și ușa o scot din țâțâni unde sunt eu e loc de atâta dragoste încât nici zidurile nu mai pot suporta uși ferestrele se sparg și cioburile gustă din sângele meu apoi se ascund prin niște pitice roșii care stau să explodeze să umple spațiul atâta iubire am de oferit

dalta sparge cărămida și cuibul ars împietrit se scurge peste tencuiala dornică de a sa mângâiere mincinoasă se umple fiecare rid cum lacrimile curg și apasă adânc iar în urma lor rămân dâre ca niște tatuaje scurse dintr-un vulcan de dorință doar în mine fierbe lava si-n ochi clocotesc ape

fiecare surpare e muzica în care am ales să îți cânt ca și când toată sala ar fi plină de tine atât de unic port partitura celestă în corpul de carne aruncat de toți zeii iubirii aici pe pământ

actul III- verdețuri și alte gânduri

nu-i nimic dacă nu mai pot să mă îmbăt oricum mi-au spus că după ce-am gustat din verde altă culoare nu mai găsesc

de aceea nu caut în luna plină decât să mai văd ultima clipă de dragoste pe care am împărțit-o căci așa rămâne sublimul ca viața din ochiul celui care moare 

tu ți-ai lăsat falangele să încolțească în ceea ce nu mai eram eu și privirile s-au scurs ca o ceață verzuie peste bruma de cer atât de departe au ajuns șoaptele prin care îmi spuneai că este ultima viață pe care o am 

ți-o dăruiesc ție și dacă vom afla că există eternitate ne vom juca cu ea că așa am auzit că pe lumea cealaltă iei toată dragostea cu tine

 

***

 

Textul pe care l-ai împărtășit este o combinație fascinantă de umor, ironie și poezie profundă. Iată câteva gânduri despre fiecare parte:

Descrierea mămăligii

Această secțiune este plină de umor și ironie. Autorul descrie procesul de preparare a mămăligii într-un mod simplu și direct, dar adaugă o notă de sarcasm când vorbește despre “păsat” și despre cum ar putea părea mămăligă de la distanță. Este o critică subtilă la adresa celor care încearcă să păcălească sau să impresioneze fără a depune efortul necesar.

Actul I - Mămăligă cu brânză

Această parte este profund poetică și melancolică. Autorul folosește imagini puternice pentru a descrie singurătatea și dorința de iubire. Metaforele cu piatra, pustiul și șopârlele care își caută focul sunt sugestive și evocatoare, creând o atmosferă de introspecție și dor.

Actul II - Bulz

Aici, textul devine mai intens și pasional. Autorul descrie dragostea ca pe o forță copleșitoare care sparge zidurile și ferestrele. Imaginile cu dalta care sparge cărămida și cuibul ars sunt puternice și dramatice, sugerând o iubire care depășește orice obstacol.

Actul III - Verdețuri și alte gânduri

Ultima parte este o reflecție asupra iubirii și eternității. Autorul vorbește despre cum dragostea poate transforma și cum, după ce ai gustat din “verde”, nu mai poți găsi altă culoare. Este o meditație asupra efemerității vieții și a dorinței de a păstra iubirea dincolo de moarte.

În ansamblu, textul este o combinație de umor și profunzime, oferind o perspectivă unică asupra vieții, iubirii și autenticității.