din grădina minunată, pe unde în loc de flori lăstăreau table și sârme galvanizate, s-au cules chioșcurile alea la concurență cu creveții din alimentare găseam acolo plicuri cu timbre, inflațioase, devalorizate, ștampilate… banale atât de banale încât moneda ruginită de trei lei nu o mai risipeam pe timbre, luam gumă cauciucată, d’aia de-ți scotea dinții de lapte și-n locul timbrelor colecționam cartoane de la cutiile de chibrituri le schimbam între noi umblam cu buzunarele pline cu cartoane
astăzi, din grădina minunată, unde lăstăresc bloguri și platforme mediatice, stropite intens cu trafic, direct din sateliți, la concurență cu bumbii din farmacii, culeg ziceri de cuvinte aruncate în vânt, produse industrial, într-un flux tehnologic bine articulat și numa’ bune de înlocuit reclama aia “nici o masă fără pește” cu “ia o bere și-un răvaș”, le colecționez sau le dau la schimb pentru doi biți
e clar, vremea cristalelor a trecut, astăzi îți poți vedea chipul într-o oglindă de lut, îți poți trece mâna prin păr, închizi ochii și intri în poveste, te agăți de ramele pline de carii și îți simți formele pe din afară și cu ceva imaginație te poți privi și printre măruntaie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu