dacă nu ești peștele zburător poți fi peștele de piatră. te așezi, pregătit de-o veșnicie, și scuturi sălciile găunoase până le desparți în două umbre- una prefăcută în nisipuri mișcătoare, alta în izvorul ce le răscolește pântecele. inima le pulsează în tălpi; de acolo le poți gusta sângele rece, apoi numeri furnicile urcătoare. e ceva care le înghite… înapoi niciuna.
peisaje pe roți se târâie, pe înserat, către la vale. țărâna răscolită, frunze de coceni și carele bălăngănite de boii beți, de-o zi umblătoare, te inspiră pe tine, peștele de piatră… și le desenezi. pe lespezi, printre crucile ce stau să cadă peste bocitoarele coboarâte din noapte să-ți spună poveștile peștilor zburători.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu