păsările mele migratoare sunt dintre cele iubitoare de stârvuri în zborul lor mi-adună pe partea mea de cer găuri de ozon prin care visele-mi zboară-neant n-am colivii, doar una, a mea și n-am vreo îmbrățișare în stânga e patul pe care se moare în dreapta copilul captiv în față o femeie căreia îi spun mamă și mă doare și nu știu să mă plâng
dacă mă vedeți în parc, pe-o bancă, la o țigare privind dincolo de ușa bisericii din cale să știți că privesc demonii ce nu știu să piardă nici măcar în fața altarelor aș fi bătrâna ce-aprinde o lumânare și-aș femeii din față că mi-e dor de mama aș spune o rugă pentru sufletul ce-și caută zarea și-aș plânge cât să-i dea copilului măcar o bucățică din libertatea ce-o am, pe care n-o am că-i dusă dincolo de nori
nu mă lăsați păsărilor mele ele mă vor stârv sunt doar un alt copil ce-și dorește doar o îmbrățișare
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu